|
|
TIMPUL ADVENTULUI Astăzi, spune Dumnezeu, se renaște speranța. Vă voi da câteva semne: ridicați-vă capul pentru a regăsi curaj; perseverați și vegheați. Dumnezeu oferă semne tuturor bărbaților și femeilor care au nevoie de speranță, celor asupriți de nedreptăți, de război și de suferință. Dar, dacă nu sunt atenți, cum pot asculta de Dumnezeu care vorbește? Atenție! Dumnezeu oferă semne. Semnul cel mai mare este Isus Cristos. El ne spune cine este Dumnezeu și cum putem să-l întâlnim. El ne spune cine este ființa umană și cum se poate trăi un drum de fraternitate și de fericire. Și Dumnezeu continuă să ne trimită semne prin persoane, prin evenimente, prin Cuvântul său. Este Advent: este cineva care mă împiedică să văd semnele lui Dumnezeu? Să aprind lumânările coroanei de Advent și va fi mult mai multă lumină în inima mea, pentru că se apropie cel care vrea să locuiască cu mine. MIEI ȘI NU LUPI Cât timp vom fi miei vom învinge, chiar dacă în jurul nostru lupii vor fi numeroși, noi vom reuși să-i doborâm. Dar dacă vom deveni lupi, vom fi învinși, pentru că vom fi lipsiți de ajutorul Păstorului. El nu paște lupi, ci miei. De aceea, va pleca de la noi și vom fi singuri, fără ajutor și fără iubire.
CREIONUL LUI DUMNEZEU Mă gândesc mereu că sunt un mic creion în mâinile lui Dumnezeu. Este el cel care gândește. Este el care scrie. Nu este mereu ușor. Deseori, creionul nu este ascuțit și Dumnezeu îl ascute. Dar ce frumos este a ști că El conduce scrisul vieții mele. IUBEȘTE ȘI FĂ CE VREI
Odată pentru totdeauna, să știi și să trăiești această poruncă: iubește și fă ce vrei! Dacă taci, să taci din iubire. Dacă vorbești, să vorbești din iubire. Dacă corectezi pe cineva, să-l corectezi din iubire. Dacă ierți, iartă din iubire. Să fie în tine rădăcina iubirii. Din această rădăcină va ieși numai iubire. |
Copyright © 2004 Congregatia Misionarii VerbitiUltima modificare: 02.12.2006 |